Vineri, pe 7 iunie, am ajuns (în sfârșit!) la conferința Comunihealthcare, un eveniment dedicat profesioniștilor din domeniul medical. Spre deosebire de alte evenimente care sunt fie prea generale, fie prea specifice, m-am bucurat de fiecare clipă la conferință pentru că totul a fost exact atât cât a trebuit.

Abordările celor 4 doamne care au ținut prelegeri au fost echilibrate și centrate pe om, comunicare, relații. Dincolo de aspectele pragmatice ale muncii noastre în domeniul medical, ceea ce ne aduce împreună sunt relațiile pe care reușim să le creăm. Aceste relații dau sens muncii noastre, în mod specific – și dau sens vieții noastre, în mod general.



Prima prezentare a fost susținută de doamna doctor Simona Radu Răuță, medic primar psihiatru. Prezentarea a fost cu accent pe partea umană a pacientului, dincolo de aspectele pragmatice precum numărul fișei, diagnostic, sunt pacienta cu plagă mușcată

Printre gândurile cu care am rămas se numără că noi, oameni, trăim în realități eminamente subiective, ceea ce înseamnă că în orice clipă ne construim realitatea în funcție de informațiile pe care le primim din exterior, dar și prin raportare la experiențele noastre din trecut. Întrucât nu putem interveni asupra trecutului, a modului în care s-a dezvoltat gândirea abstractă sau a trăsăturilor de personalitate, Dr. Simona Radu Răuță atrage atenția că medicul are o mai mare responsabilitate de a crea cadrul potrivit în care pacientul să se simtă confortabil la consultație și să ofere informațiile necesare stabilirii unui diagnostic corect și a tratamentului de urmat. 

Când ajung la medic, oamenii în general se simt anxioși – pentru că nu le place acolo, pentru că ar prefera să fie în altă parte, pentru că le este teamă de ce ar putea afla, pentru că vor să scape mai repede etc. În acest moment, creierul accesează emoții mai degrabă legate de frică (furie, vinovățenie, rușine, dezamăgire, tristețe etc.) decât legate de satisfacție. Contextul unei consultații poate crea anxietate pentru pacient, iar atunci când este anxios, atenția acestuia este diminuată, pentru că se concentrează pe supraviețuire. Este contextul în care medicul poate să creeze un cadru calm și liniștitor, să mențină contactul vizual, să i se adreseze pacientului pe nume – pentru a-l liniști, astfel încât la finalul consultului să obțină diagnosticul corect și tratamentul adecvat. 

Mental, ne dorim să fim bine mai repede decât ne putem face bine, ceea ce duce de multe ori la întreruperea tratamentului atunci când simptomele încep să se remită sau atunci când citim pe un grup că medicamentul x nu este bun sau când pacientul nu a înțeles suficient de bine care sunt beneficiile și riscurile administrării tratamentului, respectiv întreruperii lui. Poate că cea mai bună variantă de tratament pe care o propune medicul nu este cea pe care pacientul să vrea să o urmeze. Și aici intervine aceeași relație de comunicare și încredere construită între medic și pacient, astfel încât pacientului să îi fie bine și să simtă încredere atunci când merge la medic.


După relația dintre medic și pacient, prezentarea a luat o notă pragmatică, fiind preluată de doamna Valentina Saygo, expert în contabilitate. În stilu-i deja caracteristic (pe care îl admir!), doamna Saygo a vorbit despre sponsorizările deductibile și beneficiul pe care îl aduc aceste gesturi atât pentru companii, cât și pentru organizațiile la care ajung sponsorizările. Oricât de contabilicesc este aspectul, până la urmă este vorba de a face fapte bune și de a redirecționa bani către organizații care fac mult bine oamenilor. Atât pentru Lant Dental, cât și personal, aleg în fiecare an să redirecționez 20% din impozitul pe profit, respectiv 3,5% din impozitul pe veniturile personale în sprijinul unor asociații care construiesc spitale, ajută oameni în dificultate și dau un licăr de speranță că putem fi buni ca oameni. 

Prezentarea a continuat cu informații legate de casa de marcat, cote de impozitare, transmiterea facturilor în SPV, cheltuieli, plafoane, despre beneficii reduse sau retrase etc. Toate lucrurile fără de care nu ne putem desfășura activitatea și pentru care suntem veșnic (ne)recunoscători statului. 

Un aspect important mi s-a părut cel despre e-factura și aș vrea să las aici notițele luate. O factură transmisă prin SPV nu mai poate fi modificată sau anulată. Practic, dispare noțiunea de factură anulată. În situația în care vrem să modificăm ceva la o factură deja emisă, o stornăm pe cea inițială și creăm una nouă. Aici aș vrea să adaug că @Lant Dental declarăm facturile emise către toți clienții noștri în sistemul e-factura din ianuarie 2024. 


După contabilitate am trecut la un alt aspect practic al activității în domeniul medical, și anume partea juridică. Prezentarea a fost susținută de doamna avocat Cătălina Bordianu și a țintit subiecte legate de etică și, cum altfel, comunicare și relații. Termenii juridici pot fi uneori greu de accesat de către publicul nespecialist, dar doamna Bordianu a reușit să construiască și să ducă un fir roșu care a avut mereu în prim plan pacientul și medicul ca ființe omenești

Mi-a plăcut mult când doamna avocat a spus că medicii nu prestează un serviciu medical, ci acordă îngrijiri medicale. Legând cu prezentarea susținută de doamna doctor Simona Radu Răuță, mi-a plăcut că am regăsit și aici ideea că suntem oameni înainte de toate și dincolo de uniformă sau de diagnostic. 

Pe de altă parte, zona de normare ține de unitatea medicală, nu de medic (instrumente, echipamente medicale etc.)

Doamna Bordianu a atras atenția că în medicină se întâlnesc frecvent cazuri în care eșecul este dat de un cumul de factori care, luați fiecare în parte, sunt inofensivi. Și aici ne referim la supraîncărcarea personalului, la instruirea neadecvată, la oboseală/burnout, grabă, presupunere, neimplicarea pacientului în îngrijire. Acești factori cu risc pentru eșec pot reprezenta o oportunitate unică de prevenire – ține doar de noi să transformăm un risc într-o oportunitate.

Dacă, de exemplu, instruirea neadecvată reprezintă un risc (și cunosc personal suficiente cazuri de instruire improprie în zona de reprocesare a instrumentelor), atunci nevoia stringentă este de a crea programe de instruire adaptate personalului, conform legislației în vigoare și urmărirea constantă a însușirii și menținerii cunoștințelor nou dobândite. 


Ultima prezentare a fost a Oanei Chivu, expert în marketing. Mi-a plăcut abordarea umană din prelegerea ei și faptul că ne-a adus în atenție (din nou!) faptul că simțul comun vine cu răspunsuri acolo unde am putea avea nelămuriri.

Oana Chivu a menționat că cea mai bună reclamă o reprezintă pacientul fericit și că pagina unei unități medicale despre echipa care lucrează acolo este foarte importantă. Oamenii caută alți oameni înainte de a căuta diagnostic și tratament. Mi s-a părut suprinzător faptul că 71% dintre utilizatorii unui site web vor căuta un alt furnizor dacă site-ul nu oferă informații suficiente. Pentru că lipsa de informație poate fi asociată cu necunoscutul, iar necunoscutul ne poate speria, deci o să ieșim de pe acel wesbite. Prezentarea Oanei Chivu s-a menținut în tiparele abordate și de celelalte doamne  și a încheiat într-o notă optimistă și relaxată ziua de 7 iunie.


Per total, experiența mea a fost mulțumitoare în legătură cu evenimentul. Am apreciat sinceritatea și umanitatea lectorilor, curiozitatea oamenilor din sală care au adresat întrebări, organizarea și atmosfera în general. Următoarea ediție este planificată pentru toamna aceasta, iar recomandarea mea este să vă înscrieți și să vă oferiți câteva ore de bună calitate alături de persoane profesioniste și gata de ajutor în domeniu.